Inima mare a Siciliei

Din când în când mi se face dor de Italia, iar de această dată ne-am îndreptat spre Sicilia, un loc al contrastelor, întrucât pe cât de neatractivă, industrială și aridă este zona din jurul orașelor Catania și Siracusa, pe atât de pitorești sunt peisajele din stațiunile, satele și zonele frecventate de turiști. Istoria zbuciumată a Siciliei a lăsat urme adânci, dar cei mai încercați oameni sunt cei care știu să se bucure și să aprecieze micile bucurii ale vieții. Sicilienii sunt calzi, primitori și ospitalieri și sper ca insula să se dezvolte și mai mult decât a făcut-o până acum, pentru că Sicilia are multe comori de descoperit, o cultură bogată și multe locuri mirifice de împărtășit cu cei care aleg să-i calce pragul.

Am petrecut 7 zile pe coasta de est, iar pentru primele trei am ales să ne stabilim în Ortigia, datorită vibe-ului, numeroaselor restaurante și baruri, dar și farmecului insulei, despre care am fost sfătuiți de cunoscătorii locului.

De aici, am luat autobuzul până în Noto, un superb oraș gotic, care de data aceasta era în plină sărbătoare, Infiorata – Festivalul Florilor, pe care artiștii locului îl onorează în fiecare an, în a treia duminică din mai, a fost dedicat acum maestrului Giacomo Puccini. Cu această ocazie, Via Corrado Nicolaci, se transformă într-un mare covor de flori, pe care mii de oameni se înghesuie să-l admire. La capătul străzii ne întâmpină Chiesa di Montevergine, o frumoasă biserică Romano – Catolică, construită în stilul baroc.

Strada principală a orașului este Corso Vittorio Emanuele, la capătul căreia se află Poarta Regală. Pe măsură ce parcurgem strada, traversăm pe rând prin piețele orașului. Piazza Imacolata găzduiește biserica San Francisco all’Immacolata, precum și mănăstirea Santissimo Salvatore. Palatul Ducezio și Catedrala pot fi admirate în Piazza Municipio, iar biserica lui San Domenico, în Piazza XVI Maggio.

Palatul Nicolaci di Villadorata este doar unul dintre așezămintele baroce, care înfrumusețează peste măsură acest oraș. Paralel cu Corso Vittorio Emanuele, o plimbare pe Via Cavour ne dezvăluie Palazzo Astuto și Palazzo Trigona Cannicorao, cu balcoane cochete și fațade care spun povești. Tare frumos a fost acest loc, îmbrăcat în haine de sărbătoare!

În Ortigia ne-am pierdut printre străduțe înguste, un laitmotiv deja, le caut prin toate locurile prin care merg, și am descoperit, rând pe rând, comorile centrului istoric: templul lui Apollo, promenada superbă și plină de viață, castelul Maniace, fântânile Diana și Aretusa, dar și magnificul dom, templul lui Minerva.

Ne-am cazat la B&B Vicolo IV, gazda noastră, Marco, fiind foarte ospitalier și primitor, oferind o mulțime de informații utile despre activitățile de pe insulă. Așadar, la recomandarea sa, cu 15 EUR de persoană, am făcut un tur al insulei cu barca, inițiat de 18 Isola Bella. Așa am aflat ca insula are aproximativ 50 de biserici de diverse religii, mult prea multe pentru o insuliță atât de mică, astfel încât multe dintre ele sunt acum închise și inactive.

Mi-a plăcut atmosfera vibrantă a Ortigiei, un loc colorat, vioi și plin de arome diverse. Migdalele și fisticul sunt semnătura locului și dau savoare mâncărurilor de la aperitiv până la desert. Biscuiții de migdale fac o pereche perfectă cu cafeaua și pot fi savurați în numeroase locații, printre cele mai renumite fiind Bar Marciante, in vecinătatea catedralei, dar și Pasticceria Artale, unde găsești fursecurile buccellati cu gem de smochine și nuga cu semințe de susan și miere. Cannoli și înghețata artizanală reprezintă însă încununarea deserturilor siciliene. Gusto și Don Peppinu, sunt doar două dintre gelateriile periculos de gustoase.

O gustare rapidă, dar sățioasă, constând în arancini, calamar prăjit sau paste, poate fi servită la Antica Giudecca, pe când standurile din Mercato di Ortigia, servesc panini (Caseificio Borderi), sau platouri cu mezeluri, brânzeturi, pește sau legume, la Fratelli Burgio.

În Sicilia se găsește foarte mult ton, de aceea, se regăsește în foarte multe dintre mâncărurile tradiționale. Specifice locului sunt caponata, pasta alla norma, tonne și pește și fructe de mare proaspete. Am avut o experiență foarte plăcută la Davé Sicilian taste și deși n-am mai avut timp ne-am fi dorit să încercăm și restaurantul La Foglia, pentru savori locale.

Puțin mai sus de Taormina, în regiunea Messina, se află satele Forza d’Agro și Savoca, care au constituit scena celebrului film Nașul, deși în nuvela lui Mario Puzo, numele și casa personajelor principale își au originea în satul de munte Corleone, nu departe de capitala Palermo. Azi a rămas doar povestea, care se vinde pe tricouri imprimate, magneți și alte obiecte care se răsfrâng pe tarabe spre deliciul turiștilor.

Pentru prima dată la Marea Ionică, am petrecut 4 zile în Marzamemi, un sat pescăresc care ne-a întâmpinat cu apele sale turcoaz și o bucătărie extrem de gustoasă. Deși mic, acest loc găzduiește numeroase restaurante, binecunoscute pentru mâncarea uimitoare, preferate nu doar de localnici, ci și de cei care se află în apropiere, astfel încât piața abundă de lume, iar seara aduce cu sine o atmosferă vibrantă și caldă. De aici se poate ușor explora coasta de est a Siciliei. San Lorenzo, Portopalo, Isola di Capo Passero si rezervația naturală Vendicari, care adăpostește una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei: Calamosche. Drumul până la rezervație este înțesat cu cactuși, și livezi de lămâi și migdali.

Inima satului Marzamemi este Piazza Regina Margherita, un loc cu o istorie foarte bogată, unde se află biserica San Francesco di Paola și Tonnara – un loc pentru pescuitul de ton, parte a Palatului del Principe. Pe lacul din sat se pot admira stolurile de flamingo, care înfrumusețează și mai mult locul cu prezența lor.

În port, bărcile pescarilor se odihnesc pe suprafața calmă și limpede a mării, iar o steluță de mare ne zâmbește jucăușă de pe fundul apei. De mult nu am văzut o mare atât de limpede și de curată, cu doldora de pești care înoată până la mal. Plajele sunt în mare parte sălbatice și acest lucru a ajutat la conservarea mediului din jur. E multă liniște, pace și bine, în acest loc magic.

Pește în general și ton în special, fructe de mare, paste cu scoici, pomodori di pachino și pizza sunt reinventate de bucătarii locali, care pun suflet și gust în preparatele lor. Ristorante Suruq are un meniu variat acompaniat de un meniu care se modifică în funcție de specialitățile zilei. La Balata servește pește și fructe de mare proaspete, iar Camparia este un loc ideal pentru pizza, Don Peppino și Sole del Sicilia, ridică ștacheta în materie de pizza. Cu o altă ocazie, mi-ar plăcea să trec pragul restaurantului Nassa, pentru specialitățile de pește și fructe de mare procurate local, paste proaspete și deserturi de casă. La Muciara bar, în spatele restaurantului cu același nume, creează o atmosferă de lounge, potrivită pentru un aperitiv înainte de cină, la timp pentru a profita de mângâierea ultimelor raze de soare, într-un cadru relaxant și îmbietor. Aici am savurat cel mai bun Aperol de până acum (with orange twist, on top of the orange slice, and no straw! J).

Gazdele noastre Corrado și bunica sa, ne-au făcut șederea foarte frumoasă și confortabilă la Ciccina Rooms, iar la doar câțiva pași de cazarea noastră exista un rai al gustului: produse de patiserie și pâine proaspătă, înghețată, granita, cafea și o mulțime de mâncăruri locale, unele dintre cele mai bune pe care le întâlnești! Nero d’Avola este cel mai cunoscut vin din Sicilia, bogat în arome provenite din solul vulcanic fertil, iar gazda noastră ne-a întâmpinat cu o superbă sticlă din producția proprie. Ne-am simțit privilegiați să pătrundem câtuși de puțin în universul acestor oameni prietenoși și ospitalieri și pe această cale le mulțumim tuturor!

Bine de știut:

  1. Între Catania, Siracusa, Noto și Pachino am circulat foarte bine cu autobuzul Interbus. Biletele se pot achiziționa atât online, cât și de la casa de bilete de lângă stația de autobuz, aflată la ieșirea din aeroport. Din Pachino există un alt autobuz local care face legătura între Marzamemi și San Lorenzo.
  2. În Marzamemi am închiriat mașina de la Victory Noleggi, cu 40 EUR pe zi, cu asigurare. Nici unul dintre birourile de închirieri, nu aveau însă birou deschis în Catania, așadar nu este posibilă închirierea mașinii în Marzamemi și predarea sa în aeroport. Daca zborul este de dimineață, în lipsa unei mașini închiriate în Catania, singura soluție este rezervarea unui taxi local, pentru suma de 150 EUR.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *