Întâlnirea dintre lumea exoticului Orient și cea modernă, Europeană au dat naștere unui loc vibrant, cosmopolit și plin de farmec. Istanbul duce mai departe povestea unui fost mare imperiu, al unei țări situate pe Drumul Mătăsii, calea antică de comerț, și punct de legătură între Europa și Asia, prin rețeaua de poduri și feriboturi care traversează strâmtoarea Bosfor.
Deși este cea mai mare metropolă din Europa, atât ca populație, cât și ca suprafață urbană, atmosfera este una relaxată, specifică localităților situate lângă mare, cu nenumărate magazine, cafenele, restaurante și modalități diverse de petrecere a timpului liber.
Sultanahmet este locația ideală pentru o primă vizită, centru istoric, încărcat de obiective turistice populare. Moscheea Aya Sofia, simbol al arhitecturii Bizantine, construită în anul 537, este una dintre cele mai mari lăcașuri religioase din lume. Palatul Topkapi, al cărui tezaur deține sabia lui Ștefan cel Mare și toiagul lui Moise, a fost reședința sultanilor până în 1856. Cea mai frumoasă mi s-a părut Moscheea Albastră, o capodoperă a arhitecturii islamice, cu un interior construit din 21,000 de bucăți de faianță bleu, cu ale sale șase minarete care se înalță armonios spre cer. Chemarea la rugăciune de peste zi și slujba oficiată de către imam, transmit liniște și pace chiar și participanților pasivi.
Marele Bazar și Piața de Mirodenii sunt o atracție turistică în sine, unde condimente de departe, bijuterii, ceai, cafea și îmbrăcăminte te poartă pe sute de străduțe înțesate de comercianți. Un labirint de culori și arome te învăluie de la cele peste 4,000 de standuri și magazine.
Turnul Galata, aflat în pitorescul cartier Beyoglu, oferă o vedere panoramică de 360 de grade asupra orașului. În jurul său sunt numeroase terase pe străduțe colorate și vibrante.
După o îndelungă călătorie cu avionul sau o plimbare istovitoare pe străzile orașului, experiența unui hamam tradițional este relexantă și binevenită. Întregul ritual este gândit în așa fel încât pe lângă curățarea corpului, să existe și o reânnoire a sufletului, prin întoarcea gândului către sine, reflectare și un sentiment de liniște.
Povestea pisicilor din Istanbul, începe încă din timpul Imperiului Otoman, când pisicile erau indispensabile pentru a controla rozătoarele din clădirile de lemn. În tradiția islamică, pisicile sunt considerate animale pure, iar vechea profesie “mancaci”, de a îngriji animalele fără stăpân, a contribuit la integrarea acestora în identitatea Istanbulului. Localnicii le îngrijesc, le hrănesc, și uneori crează o legătură cu aceste pisici, adoptate de către toți, de întregul oraș.
Pentru o experiență puțin altfel, am pornit în căutarea lui Tombili, o statuie ridicată în cinstea unui motan dolofan vagabond, care a fost foarte îndrăgit de localnicii pe care îi privea trecând zi de zi, cu un aer relaxat. Motanul devenise un simbol al cartierului și al spiritului senin al Istanbulului.
După ce motanul a murit, în 2016, localnicii au dorit să păstreze vie memoria sa, construindu-i o statuie exact pe locul unde Tombili stătea, cu o labă sprijinită, ca și când ar sta la povești cu lumea. Statuia nu este doar un omagiu adus unui motan iubit, ci și o dovadă a faptului că sufletele fără stăpân ajung să fie iubite și să lase o urmă adâncă în inima unei comunități. Ea poate fi admirată pe strada Gulec Cikmazi Sokak, din Kadikoy.
Whirling Dervishes este un ritual mistic practicat de membri ai Ordinului Mevlevi, un Ordin Sufi, fondat de discipolii lui Rumi. Acest dans ritualic își are originea în tradiția musulmană Sufi, urmărind realizarea unei conexiuni mai strânse cu Dumnezeu, prin meditație și practici spirituale. Grația și conectarea profundă la sine, din timpul ritualului, este fermecătoare, și reprezintă înfrângerea personală a eului vanitos și individualist, pentru șansa apropierii de Divinitate.
O incursiune senzorială în Istanbul nu este completă fără o experiență culinară. Cafeaua turcească și ceaiul aromat, însoțite de loukoumi, sunt adânc înrădăcinate în tradiția otomană și nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Pentru iubitorii unei experiențe culinare autentice, recomand piața de pește Istiklal, mai exact Cicek Pasaji, unde midiile umplute cu orez, supele (lah matzoun) și plăcintele umplute cu brânză sau cartofi (gozleme) sunt la loc de cinste și constituie o opțiune foarte gustoasă pentru prânz.
Pe la finalul zonei Istiklal, în districtul Tunel, pe strada Asmali Mescit găsești deserturi autentice la prețuri foarte accesibile, precum crema de zahăr ars (kazan dipi), dar și numeroase baruri și terase cu specific englezesc care servesc diverse băuturi alcoolice și soiuri de bere.
Cel mai lăudat kebab de miel (iskender kebab) și vinetele umplute cu legume (imambaldi) sunt în districtul Pera, iar Karakoy Gulluoglu oferă delicii precum baklava și fistic.
Deși mai piperată la preț, zona Sultanahmet oferă experiențe culinare gustoase și atractive prin prezentarea preparatelor tradiționale, în special pottery kebab, un preparat asemănător tocăniței de vită, cu legume și ușor picantă, a cărei carne se topește în gură. Multe alte aperitive și preparate pe bază de pește și fructe de mare sunt foarte gustoase atât la rastaurantul Roof Mezze 360, cât și la Rainbow fish & meat.
Gustul cu care m-am întors acasă, și care îmi va rămâne întipărit în memorie pentru mult timp de acum înainte se datorează însă unui fel de mâncare stradal, senzațional: Balik Durum – un wrap de pește condimentat, făcut la grătar, cu salată, ceapă și ardei, într-o lipie, asezonată și coaptă pe toate părțile, pe grătar.
Bine de știut:
Transportul în comun este foarte bine deservit de numeroase metode de transport, autobuze, tramvaie, metrou și feriboturi. Pe toate se circulă cu același card – Istanbul Kart, care se alimentează cu bani (cash sau card), ori de câte ori este nevoie. Prețurile pornesc de la 35Tl per călătorie la autobuz și ajung până la 55Tl per călătorie la feribot. Cardul se validează la intrarea în orice mijloc de transport.






















































