Travel

Maramureșul binecuvântat

Uneori, tot ceea ce avem nevoie este să ne oprim pentru un timp, sa evadăm din sresul cotidian, să ne îndepărtăm de trafic, zgomot și aglomerație și să ne încărcăm cu energia pământului.

Natura, Travel

Inima mare a Siciliei

Din când în când mi se face dor de Italia, iar de această dată ne-am îndreptat spre Sicilia, un loc al contrastelor, întrucât pe cât de neatractivă, industrială și aridă este zona din jurul orașelor Catania și Siracusa, pe atât de pitorești sunt peisajele din stațiunile, satele și zonele frecventate de turiști.

Natura, Travel