Cel mai popular dar și cel mai lung traseu din Parcul Național Ceahlău este circular și pornește din stațiunea Durău (900m) urcând pe la Cabana Fântânele, în drumul nostru spre Vârful Toaca (1904m). De aici Cabana Meteorologilor și apoi Cabana Dochia sunt foarte aproape. De la Cabana Dochia, drumul până la Cascada Duruitoarea, coboară abrupt prin pădurile de conifere, pentru ca mai apoi să devină puțin mai lin până la întoarcerea în Durău (în total, 8 ore fără opriri).
Întregul peisaj este spectaculos, cu brazi bătrâni și înalți, flori de munte și triluri de păsări, care te însoțesc la fiecare pas. Dacă ai puțin noroc poți să zărești ciocănitori, flori de colț și capre de munte, cocoțate pe stânci.
Ceahlăul este spectacol, dar nu te lăsa păcălit, urcușul e greu, iar muntele nu se lasă ușor cucerit. Jertfa noastră a fost depusă cam în zona La Morminte, puțin mai sus de crucea eroilor neamului, – care au apărat cu viața lor pământul strămoșesc, în Șaua Curmătura, în cel de-al doilea război mondial -, când deodată ne-au învăluit norii și s-a despicat cerul, slobozind tunete, fulgere și o ploaie torențială cu gheață. Pelerinele de ploaie nu mai făceau față, eram deja la o altitudine considerabilă, unde cu greu mai găsești adăpost, semnele de atenționare în privința viperelor ne dădeau fiori, iar ploaia se scurgea șiroaie pe versant. După aproape o oră ploaia s-a oprit, norii s-au disipat, iar în lumina caldă a soarelui s-au arătat pe rând Panaghia, Vârful Toaca, Scăldătoarea Vulturilor și Piatra Ciobanului. Eram deasupra norilor și în jur erau tufe de afine, clopoței de munte și muguri de brad.
La întoarcere ne-am abătut foarte puțin din drum pe la mănăstirea Ștefan cel Mare, un loc magic și foarte spiritual, de unde am luat și apă și ne-am pornit pe drumul de întoarcere, de data aceasta fără peripeții. Patru ore și jumătate mai târziu am ajuns în stațiunea Durău, de unde am pornit în drumeție. Recomand acest traseu pentru iubitorii de peisagistică. Nu uita să ai cu tine pelerina de ploaie, bocanci impermeabili, o lanternă și destulă mâncare și apă. Drumuri bune!