Povestea începe cu “a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti…” A fost odată o vale cu al său râu Loara, de-a lungul căruia, începând cu secolul XII au început să apară reședințe princiare. Astfel că, până în secolele XV și XVI, perioada Renașterii franceze, regiunea a fost șlefuită, îmbogățită și înfrumusețată de ragalitatea franceză. Valea a cunscut înflorirea în timpul domniilor regilor Carol al VIII-lea, Ludovic al XII-lea și Francisc I, care influențați de arta și cultura italiană au transformat fortificațiile militare întunecate în palate rezidențiale de o eleganță deosebită. Astfel, Valea Loarei a devenit curtea regală a Franței și locul de căpătâi pentru domnițele vremii, dar și pentru geniul vremii, Leonardo da Vinci, care și-a trăit ultimii ani de viață în Amboise. Arhitectura a înflorit, combinând elementele gotice tradiționale cu simetria și decorațiunile renascentiste.
Faima văii se datorează în egală măsură grădinilor din curtea palatelor și podgoriilor, unde predomină soiurile Chenin Blanc, Cabernet ori Franc Rouge. Este un loc în primul rând romantic, cochet, rural și liniștit, cu sate și ale sale case răsfirate și grădini largi, ori orășele pitorești, situate pe malul apei, cu străzi înțesate de case vechi cu grinzi de lemn, o pagină de istorie vie, care se derulează cadru cu cadru, luând urmele precedenților noștri.
Un astfel de oraș este Amboise. Cu un aer elegant și burghez, acest loc găzduiește nu doar reședința pricipală a regilor Franței, castelul din Amboise, ci și castelul Clos Luce, ultima casă a lui Leonardo da Vinci, loc de creație, inovație și inspirație, cu ale sale grădini feerice, care la fiecare pas dezvăluie câte o invenție a marelui vizionar, datorită căruia ne bucurăm astăzi de multe din facilitățile pe care lumea modernă le oferă. Leonardo, a privit mereu în sus, spre cer și fascinația lui față de zbor a făcut obiectul unor schițe precum, ornitopterul, parașuta ori precursorul elicopterului. Deși mărețele sale viziuni nu au reușit să prindă viață în timpul său, geniul lui Leonardo a avut multe fețe, fiind un mare inginer civil și militar, arhitect, anatomist, botanist și pictor. Din marea sa iubire pentru știință și semenii săi, maestrul și-a imaginat un oraș utopic, ideal – Romarantin, construit pe două nivele, începând cu cel al activităților cotidiene, industriale și comerciale, și culminând cu cel al palatelor și grădinilor, rezervate celor din înalta societate. Admirator al frumuseții anatomiei umane, Leonardo a fost fascinat de detalii până la perfecțiune, reușind să surprindă într-un zâmbet desăvârșit de-a lungul mai multor ani, chiar sufletul Mona Lisei sale.
Capela Sfântul Hubert, din incinta Castelului din Amboise, construită în stil gotic flamboiant, este locul de veci al lui Leonardo da Vinci, și nu putea fi într-un loc mai frumos decât acesta, un castel-fortăreață, care străjuiește de sus, întregul oraș cu a sa fermecătoare vale. În timpul Renașterii regele face din acest castel un palat, simbol al puterii sale, loc de convergență al activităților politice, economice și artistice. Amboise este exemplul perfect de evoluție al arhitecturii dintre stilul gotic și noul stil al Renașterii franceze. Acest castel a fost locul de ședere a tuturor regilor Valoazi și de Bourbons.
Prânzul de această dată este o experință intimă și autentică, într-un loc ancorat în timp, Restaurant L’ilot. În zonă, podgoria Montlouis-sur-Loire, și anume Domaine Francois Chidaine este o sursă pentru vinuri organice.
Castelul de pe apă, Chenonceau, a fost construit în secolul al XVI-lea de către Katherine Briconnet și soțul său Thomas Bohier, pe pilonii masivi de piatră ai unei vechi mori fortificate, în stilul palatelor venețiene. De-a lungul timpului, castelul a fost locuit și moștenit de “Doamnele” vremii, care au înfrumusețat, fiecare în felul său, castelul și grădinile sale vaste. Un loc feeric este grădina Russell Page, cu ale sale straturi englezești, în care toate visele sunt permise, unde animalele și vegetalul se întâlnesc. Grădina ideală a peisagistului, inspirat de cântecul păsărilor și de culorile florilor, așa cum un pictor își pregătește paleta, caută să ne emoționeze și să ne redea spontaneitatea copilăriei.
Galeria castelului, o magnifică sală de bal, a fost construită în 1577, la dorința lui Caterina de Medici. Eleganța sa transpare datorită luminozității, asigurată de cele 18 ferestre încadrate de arcade înalte, pardoseala din tuf calcaros și ardezie, dar și de plafonul cu grinde aparente. Clădirea Domurilor, cu acoperiș în stil imperial, adăpostește farmacia reginei, o impresionantă colecție de Albarelli, borcane mari, cutii pentru pilule, sticluțe, borcane Theriaque și mojare. Spițerii vremii elaborau și stocau primele remedii pe bază de plante.
În micul sat din apropierea castelului, Amic’o Rastaurant & Bar își așteaptă vizitatorii pentru un prânz relaxat in grădina exterioară.
Grădina visurilor, armonioasă, colorată, înmiresmată, nesfîrșită, perfect simetrică; e descrierea uneia dintre cele mai frumoase grădini din Europa și se află la Villandry. Grădina a fost desăvârșită în secolul XX, în stilul grădinilor construite în secolul XVI al Renașterii și în perfectă armonie cu arhitectura castelului. Prin mijlocul ei trece o mică vale cu un pârâiaș, facilitând astfel dezvoltarea unor grădini terasate. Locul meu favorit, Labirintul, este nelipsit din grădinile renascentiste. El simbolizează călătoria lumească a omului. Inspirat atât de creștinism, cât și de labirinturile în stil grecesc, nu are fundături; scopul nu este ca vizitatorii să nu poată găsi o cale de ieșire, ci să se înalțe uman și spiritual prin atingerea punctului central de întâlnire. Ce poate fi mai frumos?
Desigur, un prânz delicios în liniștea rurală din regiunea Chinon, în grădina unei ferme cu apetisante preparate tradiționale, L’Etape Gourmande.
Regiunea este renumită pentru producția de vinuri Cabernet Franc Rouge, cu producători precum Bernard Baudry și Olga Raffault.
În zona rurală Vouvray, într-un decor pitoresc și autentic franțuzesc, plin de farmec este un restaurant de familie cu o terasă cochetă și preparate pline de gust și culoare! L’Esperluette este o încântare a simțurilor și o felie de bucurie pentru cei care îi calcă pragul.
Podgoriile Vouvray, cunoscute pentru al său Chenin Blanc, sunt printre cele mai renumite și extinse din Valea Loarei. Domaine Vincent Careme oferă degustări gratuite, iar la Cave de Vouvray, iubitorii de licori magice se pot delecta cu vizitarea pivnițelor și degustarea de vinuri locale, acompaniată de o incursiune gurmandă în produsele tradiționale precum pește din râul Loara, pateuri de rață, sosuri precum cel de roșii picant, de năut și brânză de capră.
Saint-Avertin este o locație ideală pentru vizitarea regiunii Loara, iar Gite la Capucine este o oază de liniște și relaxare, în imediata apropiere de Tours. Orașul vechi se trezește la viață seara, cu numeroase, terase, baruri și restaurante, iar Place Plumereau, cu casele sale cu grinzi de lemn, buticuri și magazine de vinuri emană o energie vibrantă. Le Tradityonnel este locul ideal pentru un prânz delicios în Saint-Avertin, în grădina unde se adună deopotrivă turiști și localnici.




















































